Consiliul Local al Municipiului Pitești premiază excelența



,,Este cunoscut faptul că municipalitatea piteșteană încurajează performanța și, dacă legislația în vigoare permite, aceasta poate acorda premii cu ocazia înregistrării unor rezultate deosebite obținute de către elevii piteșteni.

Azi 15 iulie 2021, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a oferit, în cadrul ședinței de Consiliu Local, un premiu special, pentru recunoașterea unei performanțe de excepție și pentru stimularea unui număr cât mai mare de copii și tineri în atingerea unor rezultate meritorii.

Emanuel Mazăre, elev în clasa a VII-a a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești, este, astăzi, un nume cunoscut piteștenilor pentru performanța sa deosebită la cea mai recentă ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (JBMO 2021), găzduită în format virtual de Republica Moldova. Astfel, Consiliul Local Pitești a aprobat acordarea, din bugetul local, a unui premiu în valoare de 2000 de lei elevului Emanuel Mazăre, pentru medalia de aur obținută la această competiție de prestigiu, încadrată în „Lista olimpiadelor și concursurilor internaționale” recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării – o reușită excepțională, ce repune Piteștiul pe harta orașelor care cresc olimpici internaționali. Încununare a nenumăratelor ore de studiu, performanța acestui tânăr piteștean pasionat de matematică este evidențiată și de către Societatea de Științe Matematice din România, care a făcut cunoscut publicului, în data de 4 iulie 2021, rezultatele obținute de România la a 25-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (JBMO 2021), fiind menționat și numele elevului Emanuel Mazăre, precum și rezultatul obținut de acesta.


Sursa: Pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești