După o pauză de trei ani, cauzată de contextul epidemiologic, Romanian Science Festival (RSF) a revenit la Pitești în format fizic. Pentru prima dată Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești a fost partener oficial al RFS, participând la festival cu un număr mare de coordonatori și voluntari.
Festivalul a fost organizat la Pitești între 22 și 24 septembrie. Această a treia ediție fiind cea mai de succes ediție de până acum, aducând publicului de toate vârstele multe elemente inedite precum implicarea multor unități de învățământ, cel mai mare număr de voluntari de până în acest moment (aproximativ 350 voluntari din rândul elevilor la nivelul județului Argeș), 60 de mentori locali din rândul studenților și profesorilor.
În 23 septembrie, mentorii RSF au vizitat școli și licee din Pitești pentru a le povesti elevilor despre cercetarea lor, care sunt cele mai importante și relevante invenții științifice în fiecare domeniu, dar și despre cum au ajuns să urmeze o astfel de carieră, cu scopul de a inspira tinerii către STEM. Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești a avut plăcuta surpriză să primească și vizita fostei eleve Catinca Ciuculete, studentă în medicină la Queen’s University Belfast în Irlanda de Nord, care a prezenta elevilor școlii fascinanta lume a medicinei.
În ultima zi de festival, toată echipa RFS a ieșit în comunitate. Între orele 11.00-17.00, în Piața Primăriei din centrul Municipiului Pitești s-a organizat un târg de experimente științifice interactive deschis publicului de toate vârstele. Experimentele au acoperit științe precum: astronomie, robotică, medicină, inteligență artificială, imunologie, biologie, fizică, chimie, matematică, geografie și sustenabilitate. Scopul evenimentului a fost de a stârni interesul publicului larg pentru științe și tehnologie prin intermediul educației informale și prin experimente interactive la care au luat parte, dar pe care le-au putut încerca după festival, acasă folosind materiale accesibile.
Scopul principal al evenimentului a fost de a sprijini educația științelor din România prin metode non-formale prin implicarea diasporei academice. Evenimentul a oferit o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.
“Dorim să aducem mai aproape de publicul din România ideea de târg de științe, foarte populară în occident. Ne dorim ca publicul mic și mare să descopere știința altfel decât poate au făcut-o la școală, prin experimente interactive pe diverse discipline. Romanian Science Festival folosește un nou model prin acest festival, în care elevii sunt cei care prezintă experimente, fiind mentorați de studenți, cercetători sau profesioniști din diaspora academică și din țară și fiind coordonați de către profesori. Ne bucurăm să avem peste 600 de voluntari la acest eveniment în cele două județe, ceea ce arată pasiunea elevilor pentru știință și dorința de a se implica activ în comunitatea din care fac parte.” (Organizatorii)
Parteneri locali ai RFS în Pitești: Primăria Municipiului Pitești; Colegiul Național Ion C. Brătianu Pitești; Colegiul Național Zinca Golescu Pitești; Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești; Școala Gimnazială Ion Minulescu Pitești; Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Pitești
Sponsor Național: Romanian American Foundation
Sponsori locali: Enformation, Radical Zero, Prima Market, Mobilift, Money Gold, Fundatia Autonom, Auchan, Fundația Acasă în Muscel, CodeUp Academy
Sursa: www.romaniansciencefestival.ro