Seara, amorţeste cu asprime, a sa natură,
Îşi cheamă cu drag suratele, mii de stele şi o lună,
Liniştea deplină învăluie dealuri, munţi,
Şi îi mângâie pe frunţi…
Luna pe cer, ca un disc argintiu,
Este acoperită de nor cam plumburiu
Asfintitul, aşa pleacă şi ne salută soarele
De se-ntunecă popoarele,
Şi cu simţire de rău, mă gândesc din nou,
Şi iar mă gândesc la tine,
Ce căldură şi ce bine!
Şi atâta armonie, peste tot era bucurie.
Apele plâng, înnegrindu-se de supărare
A lor strălucire ca ale unor comete rare,
Norii înghit durerea, pierzându-şi doritul soare,
Căci între ei era o iubire mare,
Am ales acest peisaj din natură,
Pentru că toată lumea îl îndură.
Menţiune Poezie Nivel 2
Cardaş Justina PANO
Clasa a VI-a
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”-Piteşti
Prof. coord. Miana POPA
@2018