#INTERVIU
Ș11.eu: Cum ai descoperit că poți face performanță la o anumită disciplină? Care a fost primul moment în care ți-ai dat seama că vrei să faci performanță în acest domeniu?
Primul moment în care mi-am dat seama că vreau să fac performanță într-un anumit domeniu a fost atunci când m-am calificat la etapa națională a Olimpiadei de limba franceză. Am realizat că excelența nu este un ceva imposibil de obținut, așa că am luptat în continuare.
Ș11.eu: Ce înseamnă, pentru tine, performanța într-un domeniu de studiu?
Pentru mine, performanța într-un domeniu de studiu reprezintă dedicare si multă răbdare. Este important să ne placa ceea ce facem și să ne bucurăm atât de experiențe, cât si de rezultate, oricare ar fi acestea.
Ș11.eu: Ce alte materii de la clasă îți mai plac? De ce?
La școală, îmi plac aproape toate materiile, deoarece consider că există ceva interesant de învățat în fiecare domeniu. Cu toate acestea, cel mai mult mă relaxez la orele de franceză, română sau educație fizică.
Ș11.eu: Care crezi că trebuie să fie calitățile unui profesor?
Consider că un profesor trebuie să fie pasionat de materia pe care o predă și bine pregătit, dar, mai presus de toate, el trebuie să știe să-și împărtășească cunoștințele, făcându-i pe elevi să înțeleagă totul cât mai bine.
Ș11.eu: De ce ai recomanda Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești?
Recomand cu încredere Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești, deoarece cadrele didactice sunt implicate și pasionate, fiind alături de copii la fiecare pas. Această școală le pune la dispoziție elevilor toate cele de care au nevoie pentru a ajunge la performanță. De asemenea, atmosfera cretă este una plăcută, unde copiii socializează si leagă prietenii.
Ș11.eu: Cum crezi că ar putea deveni disciplina în care faci performanță mai populară în rândurile elevilor?
Limba franceză ar putea deveni mai populară în rândurile elevilor, dacă li s-ar prezenta beneficiile și posibilitățile pe care le oferă cunoașterea acestei limbi.
Ș11.eu: Dă numele unei personalități de origine română, în domeniul tău de excelență, și explică alegerea făcută.
Renumitul sculptor Constantin Brâncuși a reușit să se facă cunoscut la nivel mondial, datorită mutării sale în Franța în anul 1904. Am ales acest exemplu, deoarece limba franceză i-a oferit libertatea de a explora lucruri noi, care s-au dovedit a fi folositoare.
Ș11.eu: Cum crezi că te va ajuta disciplina în care excelezi în cariera pe care vrei să o urmezi?
Consider că franceza este o limbă utilizată în numeroase țări, astfel, cunoașterea ei poate oferi multe posibilități și libertate de exprimare, indiferent de cariera pe care o voi urma.
Ș11.eu: Care sunt planurile tale de viitor? Te gândești să-ți construiești o carieră bazată pe domeniul în care ai obținut performanțe?
Consider că franceza este o limbă utilizată în numeroase țări, astfel, cunoașterea ei poate oferi multe posibilități și libertate de exprimare, indiferent de cariera pe care o voi urma.
Ș11.eu: Drumul către performanță în cazul tău a constat în pasiune, muncă și perseverență. Povestește-ne o experiență educațională importantă din viața ta.
O experiență semnificativă din viața mea este Olimpiada de Limba și Literatura Română din 2022. Eram clasa a V-a și am reușit să mă calific la etapa națională, unde am obținut premiul special. Această întâmplare m-a ajutat să capăt încredere și am realizat că nimic nu este imposibil.
Ș11.eu: Ce sfaturi ai da unui elev de vârsta ta, căruia îi place disciplina în care ai reușit să faci performanță, dar nu a participat până acum la niciun concurs în domeniu?
I-aș spune să nu renunțe la ceea ce face, să fie perseverent, conștiincios și răbdător. Participarea la un concurs sau la olimpiadă este o idee bună, deoarece îi va oferi o răsplată a muncii sale, dar, totuși, nu recomand să-și creeze un scop din asta. Atât timp cât el este mulțumit, totul este bine.
Ș11.eu: Ce poți să-i spui unei persoane care îți mărturisește că niciodată nu a îndrăgit domeniul pe care tu îl îndrăgești cel mai mult?
Cunoașterea unei limbi străine aduce multe oportunități, dar trebuie să recunosc faptul că franceza poate fi o limbă dificilă. Îl sfătuiesc să facă ceea ce îi place, deoarece asta contează.
Ș11.eu: Descrie-ne, pe scurt, o zi din viața ta.
Dimineața îmi fac temele, după-amiaza merg la școală, iar seara mă relaxez practicând sport sau petrecând timp cu prietenii sau cu familia.
Ș11.eu: Ce întrebare dorești să primești la acest interviu? Oferă-ne, te rugăm, și răspunsul!
Consideri că pentru a face performanță într-un anumit domeniu, un elev trebuie să-și dedice tot timpul liber acestui obiectiv?
Nu, orice elev poate să ajungă la performanță, dar, în același timp, să își folosească momentele libere pentru a se relaxa. Desigur că este important să ne sacrificăm o parte din timp pentru a lucra suplimentar, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice din a ne distra.
Îți mulțumim pentru amabilitatea de a oferi acest interviu site-ului școlii, scoala11.eu. Succes!
Pitești, 15.06.2024
#REZULTATE
2023/2024
- Concursul Județean de Creație Literară și Plastică „Mihai Eminescu” : Mențiune
- Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Volei – Etapa Județeană: Premiul III
- Olimpiada Națională „Lectura ca Abilitate de Viață” – Etapa Județeană: Mențiune
- Olimpiada Națională de Limba Franceză – Etapa Județeană: Premiul I
- Calificare la Etapa Națională la Olimpiada Națională de Limba Franceză
- Olimpiada Națională de Limba Franceză – Etapa Națională: Premiul II
- Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – Etapa Județeană: Mențiune
2022/2023
- Concursul Județean de Creație Literară și Plastică „Mihai Eminescu”: Premiul II
- Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Volei – Etapa Județeană: Premiul III
- Olimpiada Națională „Lectura ca Abilitate de Viață” – Etapa Județeană: Mențiune
- Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – Etapa Județeană: Mențiune
- Concursul Județean de limba franceză pentru clasele V-VI: Premiul II
- Concursul Județean „Caleidoscop Lingvist”: Premiul III
2021/2022
- Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – Etapa Județeană: Premiul I
- Calificare la Etapa Națională la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română
- Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – Etapa Națională: Premiu Special
#FOTOGRAFII
#MEDIA