
Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești au colaborat cu Asociația BE GREAT, în cadrul campaniei umanitare „O facem”, pentru a dărui cadouri copiilor defavorizați.

Am făcut apel la generozitatea fiecăruia și, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, am reușit să pregătim o mulțime de cadouri pentru copiii mai puțin norocoși.

La nivelul școlii noastre, campania s-a desfășurat în perioada 06 decembrie -10 decembrie 2021. Mobilizându-se exemplar, elevii și profesorii școlii noastre au adus, cu bucurie și entuziasm, peste 600 de cadouri, care vor fi distribuite mai departe, în centrele sociale și familiilor nevoiașe.

Mulțumim elevilor, părinților și profesorilor pentru implicare și dărnicie! Sărbători luminoase tuturor! Crăciun fericit!
