Am pornit de la tradiții și obiceiuri.
Am pus în valoare pasiunea profesorilor noștri.
Am dat viață unei idei.
Tradiția spune că la originea împodobirii bradului, se află Germania secolului al XVI-lea, când popoarele germanice aveau obiceiul de a împodobi brazii, atât afară, cât și în locuințe. Martin Luther, reformatorul protestant, este considerat ca cel dintâi care a împodobit un brad cu lumânări. Potrivit legendei, în timp ce se întorcea acasă, într-o noapte întunecată de iarnă aproape de Crăciun, acesta a rămas impresionat de frumusețea stelelor ce străluceau printre crengile unui mic brad aflat lângă locuința sa. Pentru că a vrut să reproducă această imagine, el a așezat în bradul din casa, în crenguțe, lumânări asemănătoare stelelor.
Vrem să mulțumim tuturor celor care ați îmbrățișat ideea noastră, ați adus luminițe și bucurii în ochii și inimile copiilor noștri!
Implicarea voastră a depășit cu mult așteptările noastre. Site-ul oficial al unității noastre de învățământ, scoala11.ro, principala platformă de promovare a activităților noastre școlare și extrașcolare, a atins noi recorduri de accesare
Concursul a avut… de toate: agitație în alegerea brazilor, în alegerea ornamentelor, s-au dezbătut tehnici multiple de împodobire, tehnici de evidențiere în imagine și arta fotografică, strategii de amplasament în sălile de clasă, metode diversificate de promovare, sistem de vot on-line pe site-ul școlii, promovare și mediatizare pe pagina școlii de pe Facebook!
Vor urma premii adecvate preocupărilor de timp liber ale copiilor noștri!
Copiii din ciclul primar vor merge să vizioneze „Grinch DUB(dublat) 3D”
Copiii din ciclul gimnazial vor merge să vizioneze „Spargatorul de Nuci si Cele Patru Taramuri 3D”
Am avut parte și de mici incidente, întâmplări inerente într-o astfel de primă experiență: am dovedit celor de laYahoo că nu facem SPAM ci doar suntem surprinși plăcut de numărul mare de utilizatori și am eliminat, cu durere în suflet, trei brăduți din concurs, din pricina existenței unor voturi multiple, de ordinul zecilor si sutelor.
Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor!
Clasamentul final,
în urma voturilor voastre,
arată așa:
S-au înregistrat pentru vot 6,966 de utilizatori.
S-au exprimat 5,892 voturi din care 3,135 voturi pentru Ciclul Primar si 2,757 voturi pentru Ciclul Gimnazial
La secțiunea dedicată ciclului primar, a câștigat brăduțul de turtă dulce al clasei I D
Cu sufletele încălzite de bucuria sărbătoririi Marii Uniri, prin evenimentele organizate de școala noastră cu această ocazie, am împodobit, în așteptarea Crăciunului, un brad aparte – un brad de turtă dulce!
În clasa I D mirosea a cetină și a scorțișoară, iar turtițele agățate în pom făceau ochi dulci copiilor pofticioși. Fiecare a avut steluța lui norocoasă, ce a pecetluit sub numele lor o dorință: o păpușică, un tren electric, poate o carte … Bradul nostru spunea, pentru oricine îl vedea, o poveste – ne proiecta într-un basm unde căsuța de turtă dulce nu ascundea niciun pericol, ci era… sala de clasă, unde elevii se pot simți ca acasă!
Povestea a fost spusă mai departe de părinți, de bunici, de prieteni care și-au regăsit bucuria copilăriei de altădată prin bradul împodobit cu ii tradiționale și diverse simboluri românești, toate – deosebit de gustoase.
Adunând aprecieri din partea tuturor celor care au descoperit farmecul unic și inedit al pomului de Crăciun, clasa I D a câștigat secțiunea pentru învățământul primar a concursului „Cu cetina tot verde”, organizat de școala noastră cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Ce a însemnat pentru cei mici acest concurs? O experiență plăcută, o provocare de a găsi cele mai interesante idei de decorat, o incursiune în istoria și tradiția poporului nostru și mult lucru în echipă pentru promovarea brăduțului lor, care, fiind natural, în ghiveci, va fi replantat în curtea școlii, cu la fel de mult entuziasm ca și până acum.
La secțiunea dedicată ciclului gimnazial, a câștigat brăduțul ce va fi donat unui copil fără posibilități materiale de a avea un pom de Crăciun, cel al clasei VIII B
De-a lungul secolelor sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii care păstrează în fiecare an amintirea mirosului de cetină de conifere și împodobirea bradului. De când a fost folosit pentru prima oară pentru a marca sărbătorile de iarnă acesta a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului.
Bradul clasei a VIII-a B nu a însemnat un simplu pom decorat cu cele mai fermecătoare ornamente alese cu grijă și eleganță, ci a reprezentat un singur cuvânt profund ce poate avea o mulțime de conotații și acela este ,,UNIRE”. Colectivul aceste clasei nu avusese până atunci propriul brad însă în ultima iarnă, în ultimul moment de magie a sărbătorilor de iarnă, în ultimul an al ciclului gimnazial al clasei a VIII-a B petrecut în cadrul feeric al Școlii Gimnaziale ,Mihai Eminescu Pitești, el s-a ambiționat și într-o singură zi s-a mobilizat și a achiziționat emblema închegării clasei pătrunse de fantezia Crăciunului.
În spiritul competiției și al lucrului în echipă ei au dus o muncă asiduă de convingere a sute de oameni . Astfel numele școlii care îl are ca patron spiritual pe marele nostru geniu romantic Mihai Eminescu a fost pe buzele tuturor piteștenilor. Toți elevii clasei s-au străduit din răsputeri să câștige simpatia oamenilor și mai apoi voturile acestora încât au oprit oamenii pe stradă și i-au implorat să facă un gest drăguț pentru suflete unor copii ce doresc să câștige prima ediție a unui concurs mirific de brazi, dorind să își lase amprenta prin victoria obținută asupra școlii pe care o părăsesc cu inima zdruncinată de suferință și nostalgie.
Colectivul clasei a VIII-a B a hotărât, fără a ști rezultatul triumfător, să ofere cadou acest brad împodobit cu dragoste și gingășie de elevi uniți de farmecul Crăciunului, unui copil căruia să îi bucure mintea și sufletul pur și sensibil și căruia să îi înfrumusețeze sărbătorile de iarnă. Aceștia îl vor dona cu entuziasm și căldură sufletească în zilele ce urmează acelui pui de om emotiv și fraged.
Putem spune că am câștigat cu toții. Pe data viitoare!
Mulțumim Asociației Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești, pentru sprijinul acordat în materializarea proiectului.