În cadrul campaniei “Meseria face diferenţa!”, iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş, prin Cabinetul de Consiliere şi Asistenţă Psihopedagogică din cadrul Şolii Gimnaziale “Mihai Eminescu”, s-a organizat pe data de 4 martie 2020 activitatea de tip dezbatere, cu titlul “De la vis la realitate”.
Activitatea a fost coordonată de doamna profesor psiholog şcolar Constantin Roxana, în colaborare cu diriginţii claselor a VIII-a şi biblioteca şcolii. Obiectivul principal al activităţii l-a reprezentat dobândirea abilităţilor de explorare şi planificare a carierei pentru viitorii absolvenţi de gimnaziu.
Elevii au avut ocazia să cunoască un invitat cu o carieră cunoscută, în persoana domnului Daniel Bălţat, director general al Grupului MD Mecanic Benz din Piteşti. Discursul acestuia s-a axat pe analiza unei posibile traiectorii pentru atingerea unui ţel în carieră, pe elementele importante ce trebuie să stea la baza unei decizii potrivite pentru un demers de succes. De asemenea, dezbaterea a continuat cu un set de întrebări dinspre elevi şi răspunsuri avizate, demne de luat în seamă, adevărate modele din partea invitatului. S-a discutat despre meseriile specifice domeniilor de activitate pe care antreprenorul le exercită, despre deprinderea de luare a deciziilor pe termen scurt, lung sau de viitor legate de carieră şi planificarea vieţii, despre greutăţile ce pot apărea în atingerea ţelurilor propuse şi cum pot fi acestea depăşite sau evitate.
Pe parcursul activităţii, într-o atmosferă destinsă şi relaxată, elevii au lucrat în echipe pentru stabilirea unor ţeluri, pentru determinarea posibilelor obstacole întâlnite, au stabilit împreună o listă comună a acestora, au discutat despre cum se pot ele depăşi, au identificat care sunt persoanele care îi pot sprijini în demersul, dovedind un real interes faţă de tot ceea ce au aflat, înţelegând că pentru a realiza ceva important în cariera lor viitoare este necesar să ai motivaţie, să găseşti ideea cea mai potrivită, să ai sclipire şi curaj, dublate de muncă responsabilă şi perseverentă, de lungă durată, făcută cu plăcere şi încredere.