Cea de a doua ediţie a examenelor Cambridge, în parteneriat cu British Council România, s-a desfăşurat la sediul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești pe data de 22 februarie 2020 pentru un număr de 25 de elevi ce au susţinut examenul Key English Test.
Anul acesta a venit cu schimbări în structura şi conţinutul subiectelor, pentru care elevii noştri au fost pregătiţi anterior. Candidaţii au parcurs 3 probe distincte:
- proba de Speaking s-a desfăşurat într-o singură etapă, pe echipe de câte 2 elevi, ultima echipă fiind de 3 elevi;
- proba de Reading şi Writing a durat 1 oră de această dată;
- proba de Listening – 20 de minute, care a cuprins o gamă foarte largă de itemi de evaluare a cunoştinţelor generale de limba engleză, dar şi specifice unor teme de interes pentru vârsta elevilor de gimnaziu.
Conţinutul itemilor se bazează pe situații autentice, sunt motivante și testează toate cele patru competențe de bază – vorbire, scriere, citire și ascultare, de aceea pregătirea lor pentru viaţă prin susţinerea acestor examene îi ajută pe elevi să se adapteze mai uşor în orice domeniu al vieţii sociale.
La începutul interviului, elevii au fost puţin emoţionaţi, dar după aceea s-au destins. Comisia de evaluare a creat un climat plăcut, încerând să alunge starea de stres a elevilor, câştigându-le încrederea şi oferindu-le feedback în funcţie de prestaţia fiecăruia. Acest tip de examen ajută elevii să își dezvolte competențele lingvistice și să-și îmbunătățească limba engleză pas cu pas, vizează un anumit nivel al Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL) și oferă un sistem de verificare a acestor competenţe în afara orei de curs, cu o echipă de examinatori externi, special antrenaţi pentru fiecare nivel.
Experienţa trăită de fiecare participant este unică şi ajută la clădirea stimei de sine, conferind siguranţă în atitudinea faţă de viitoarele examene ale vieţii. Mai mult, examenele au ca rezultat un certificat cu recunoaştere internațională, fiind şi un paşaport pentru accesarea unei clase cu profil bilingv la liceu.