
„Cu mâine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.”
Cu mâine zilele-ți adaogi, Mihai Eminescu
Cu emoție și entuziasm, într-o seară parfumată de mai, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești, promoția 2022-2026, și dascălii lor, cei care le-au călăuzit pașii în minunatul univers al cunoașterii și le-au modelat sufletul, au trăit momente de neuitat într-un cadru de poveste, ai cărei protagoniști au devenit. Această incursiune în călătoria vieții a stârnit zâmbete și trăiri care i-au făcut să realizeze ce mult au contat toți acești ani și cât de repede au devenit o filă din existența lor. S-au amuzat depănând firul propriei povești, iar mărgăritarele n-au întârziat să apară pe obrajii înflăcărați.
Într-o notă plină de optimism și încă sub mireasma acelei nopți înstelate de mai, le urăm succes la Evaluarea Națională și în noul început, nu înainte de a le reaminti că suntem mândri de tot ce au realizat pe parcursul anilor petrecuți în această școală.





