Concurs județean de creație literară și plastică „Mihai Eminescu”, aflat la a XIX-a ediție



Aflat anul acesta la a XIX-a ediţie, Concursul de creaţie literară şi artistică „MIHAI EMINESCU” a fost înfiinţat în anul şcolar 2000-2001, cu ocazia celebrării Zilei Şcolii Nr. 11 „Mihai Eminescu” din Piteşti, la data de 15 ianuarie, de către un grup de iniţiativă format din colectivul redacţional al revistei şcolii „ARIPI”, reprezentat prin redactorii îndrumători de atunci: înv. Elena Marin, prof. Renata Alexe, prof. Ionel Ţuţă, prof. Elena Zavulovici, ing. Diana Camber, înv. Ion Nen, înv. Sorina Grosu şi d-nul col. Alexandru Marin – colaborator.

Continuat cu succes, în fiecare an, proiectul este inclus în calendarul de manifestări dedicate Zilei Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Pitești.

Din anul 2017, concursul se aliniază noilor cerințe educaționale, având două probe cu participare directă: creație literară și creație plastică, ceea ce a crescut valoarea creațiilor artistice ale elevilor.

Ediţia anterioară, a XVIII-a, s-a bucurat de participarea a peste 250 de elevi din tot judeţul, devenind un moment de reper al manifestărilor la nivel judeţean ce sărbătoresc ziua de 15 ianuarie, ca zi a poeziei românești.

Concursul se adresează elevilor pasionați de creație, dăruiți cu talentul de a îmbrăca viața în „strai de purpură și aur”, pentru care dorim să fim o rampă de lansare, publicându-le creațiile în revista școlii, „Aripi”, și pe site-ul școlii, scoala11.eu.

Detalii despre proiect/concurs aici