Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu“ în colaborare cu Colegiul Naţional “Alexandru Odobescu“
„Marşul prieteniei şi toleranţei” din data de 10 octombrie 2018 marchează acţiunea comună a două unităţi de învăţământ de marcă din judeţul Argeş, în cadrul proiectului ERASMUS +, KA2 – Let’S make A difference bY combating xenophobia! pe care Colegiul Naţional „Al. Odobescu” îl desfăşoară în prezent alături de şcoli partenere din Suedia, Islanda şi Polonia.
În cadrul mobilităţii din ţara noastră, acţiunea la care Şcoala gimnazială “Mihai Eminescu” a participat cu mare drag s-a subscris obiectivelor proiectului, care vizează în special sensibilizarea elevilor față de problemele legate de xenofobie, promovarea studierii limbilor străine, implicarea în activități de educație non-formală, responsabilizarea în ceea ce privește autoeducația tinerilor.
Astfel, şcoala noastră a fost reprezentată de un grup de 25 de elevi de la clasele a VII-a, coordonaţi de profesorii diriginţi: Lavinia Orăşanu, Corina Dumitrescu şi Cristian Neacşu, care s-au alăturat elevilor de la C.N. “Al. Odobescu” şi celor aparţinând colegiilor din ţările partenere. Marşul prieteniei a pornit din Piaţa Milea, în plină „Toamnă argeşană” şi s-a oprit în Piaţa Primăriei. Aici, elevii tuturor şcolilor au susţinut un program artistic ce a combinat tradiţiile noastre cu cele ale celorlalte ţări, încheindu-se cu o horă în paşi europeni, la care elevii noştri au purtat cu mândrie minunata ie românească.
Pentru elevii noştri a fost o provocare de a face parte dintr-o echipă multinaţională, multiculturală, într-un cadru informal, având şansa de a comunica cu oameni diferiţi din punct de vedere al naţionalităţii, dar şi din punct de vedere cultural.