Poveste de vacanță


Dacă pașii te poartă în mijlocul lui iunie pe aleea din fața școlii noastre, parfumul teilor îți inundă într-o clipă simțurile, de parcă vise cu flori de tei coboară din versurile poetului nepereche pentru a se prinde într-un dans de copii ștrengari în jurul tău.

La marginea teilor, aproape de poarta pe care elevii se înghesuie veseli în fiecare toamnă povestindu-și peripețiile vacanței de vară, își flutură frunzele în formă de inimă în adierea anotimpurilor un arbore cu o poveste aparte (ca mai toate locurile și momentele din viața și evoluția școlii). Nomenclatura științifică în limba latină îl consemnează ca specie drept „catalpa bignonioides”.

Catalpa noastră își prinde rădăcinile în fața școlii nu la mult timp după înființarea acesteia, fiind parte a unui proiect al cercului de ecologie derulat încă din primii ani de existență ai instituției, de doamna profesor de biologie Adela Stan. Din aceeași perioadă, pe lângă copacul ornamental, care astăzi își dezvăluie trecătorilor alura superbă, încărcat de flori, străjuiește pe aleea paralelă cu strada Constructorilor, încă un exemplar, ce a făcut față cu succes examenului de temporalitate.

De-a lungul generațiilor purtate pe drumul cunoașterii și al desăvârșirii de „codrul eminescian” (personaj meditativ, „bătut de gânduri”, simbol al poeziei și protector al tinerilor), catalpa și-a înălțat semeț crengile în văzduh, în timp ce iedera, plantată în aceeași perioadă lângă el, s-a extins înspre copacul nostru, încolăcindu-și, în timp, „tentaculele” de caracatiță verde în jurul trunchiului și crengilor sale.



În urmă cu doi ani, plimbându-și tacticos suflanta de frunze pe aleile din curtea școlii, nea Ion, grădinarul, a auzit în adierea vântului șoaptele sugrumate ale unui strigăt de ajutor venit dinspre copacul ce dădea semne că se sufocă și începuse să se usuce timpuriu. Și-a dat seama de faptul că iedera îi ștrangula prietenul și a reușit să îl salveze de la pieire. „Codrul eminescian crește peste marginile de timp ale domniilor, peste acelea ale raselor, el este de veci” scria George Călinescu în „Opera lui Mihai Eminescu”. Pozele surprind lupta pentru supraviețuire a acestui arbore erou care va dăinui peste timp pentru a vesti cu florile lui sosirea vacanței mari.



„Ca talpa” plină de emoție a unui boboc ce pășește pentru prima dată în curtea școlii, va dezmierda generații întregi de elevi zâmbăreți ce își poartă dimineața ghiozdanele în spate, copiii își vor face poze de sfârșit de an sub cupola lui înflorită, trecătorii își vor odihni pașii pe alee la umbra sa, ori poate un adolescent va vedea în zborul unui fluture printre frunzele sale următorul vers pe care îl va scrie în secret fetei cu bucle aurii de care s-a îndrăgostit. El va fi mereu acolo, cu crengile în vânt.