PROIECT EDUCAȚIONAL DE VOLUNTARIAT ȘI ACȚIUNE COMUNITARĂ “BUCURIA DE A DĂRUI”


Orice activitate desfăşurată în școală constituie o lecţie de viaţă. Cu cât copilul cunoaşte mai multe, cu atât devine mai receptiv, mai curios, mai interesat de ceea ce se întâmplă în jurul său.

Acţiunile umanitare desfăşurate cu elevii au o valoare formativă deosebită.
Astfel ei explorează medii mai puţin cunoscute lor, îşi îmbunătăţesc experienţa de viaţă, învaţă să respecte şi să preţuiască pe cei din jurul lor, devin generoşi şi sociabili.

Având în atenție toate aceste considerente, am conceput un proiect de implicare a copiilor în acțiuni social-comunitare, intitulându-l sugestiv ”Bucuria de a dărui”. Am încercat astfel să aducem o rază de speranță și bucurie în sufletele copiilor de la Centrul de Tip Familial Găvana, care duc lipsa afecțiunii părintești sau au o situație materială mai puțin bună.

Tematica și ținta proiectului au fost acceptate cu bucurie și receptivitate atât de copii, cât și de părinții acestora.

Astfel, în data de 11 decembrie 2018, elevii claselor a II-a F, a III-a D și a VII-a D, de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din Pitești, coordonați de către doamnele profesoare Vișan Niculina, Arsene Constanța, Dumitrescu Corina, Constantin Roxana, prof. itinerant Nicolae Raluca și însoțiți de către un grup de părinți inimoși, au oferit copiilor instituționalizați haine, încălțăminte, jucării, rechizite, pachete cu dulciuri și obiecte de igienă personală.

Bucurându-se de darurile primite, aceștia au recitat poezii de iarnă și au cântat colinde alături de elevii noștri.

Le mulțumim din suflet celor care s-au implicat și au dat dovadă de generozitate, aducând un strop de alinare acum, în preajma Crăciunului!