Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC) este o asociație națională ce dezvoltă și promovează activitățile de voluntariat realizate de către elevi și cadre didactice în comunitățile locale din România, pentru a facilita integrarea socială a tuturor persoanelor dezavantajate.
Accentul se mută tot mai mult pe dezvoltarea comunităților locale, pe conștientizarea nevoilor acestora și pe valorificarea resurselor materiale și umane de care dispun. Astfel, schimbarea mentalității oamenilor devine tot mai importantă. Oamenii învață să-și identifice problemele, dar și modalitățile de rezolvare a acestora, învață să trăiască în și prin comunitate ca parte integrantă a acesteia. Voluntariatul dezvoltă la elevi responsabilitatea, implicarea, respectul, sensibilitatea și empatia cavalori esențiale pentru raportarea la sine și la ceilalți.
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești susține prin proiectele sale voluntariatul promovat prin Strategia Națională deAcțiune Comunitară.
Un exemplu concret ne este oferit de campania națională socială „Săptămâna legumelor și fructelor donate”, ce se derulează în perioada 19-23 noiembrie 2018. Scopul campaniei, aflată la a noua ediție, este de a sensibiliza elevii și cadrele didactice cu privire la situația dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenționează consolidarea abilităților copiilor de a trăi împreună cu ceilalți într-o societate unită și solidară în care contează valențele umanitare, responsabilitatea, implicarea.
Campania „Săptămâna legumelor și fructelor donate” constă în strângerea de legume și fructe de către elevii voluntari implicați în programul SNAC și donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituții sociale