1 Decembrie – lecția de patriotism


Drapelul României în curtea interioară a Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești, ca orice instituție de învățământ românească, își propune să solidifice principiile de bază ale educației moral-civice ale tinerei generații, printre care și cele privind educația patriotică.

Încercăm să contracarăm campania de promovare a valorilor occidentale, prin care culturile vest-europeană și americană sunt prezentate copiilor ca fiind mult atractive decât cea autohtonă.

Chiar dacă în zona rurală oamenii sunt mai aproape de cultura tradițională, și în orașele mari încercăm prin educație să punem accent pe tradițiile românești. În învățământul preșcolar, îi apropiem pe copii de obiceiuri și de tradiții românești, învățându-i jocuri și cântece din folclor, specifice vârstei. Din păcate, contextul epidemiologic a întrerupt seria unor serbări, în care se mai prezentau dansuri populare, cântece, portul românesc.

La nivel de învățământ primar, există în școala noastră cercul de dansuri populare ,,Zavaidoc”, coordonat de doamnele profesoare Corina Barbu și Carmen Ionescu, care, din nefericire, în pandemie și-a suspendat activitatea.

Patriotismul reprezintă una dintre trăsăturile fundamentale ale personalității în formare a fiecărui copil. Mass-media, politicul și, mai nou, rețelele de socializare au grijă să slăbească atașamentul tinerilor față de pământul natal, să șubrezească aprecierea și respectarea tradițiilor acumulate de-a lungul istoriei, ale limbii și ale culturii precum și încrederea în viitorul și prosperitatea ei. Încercăm să explicăm că patriotismul nu trebuie confundat cu xenofobia: a-ți iubi pământul natal nu este egal cu marginalizarea minorităților sau cu ostilitatea față de străinătate. În Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești încercăm și reușim să punem accent pe această latură a educației. La orele de dirigenție, la orele de istorie și de educație civică, urmărim interiorizarea notelor definitorii ale patriotismului.

Taberele, excursiile și vizitele organizate de instituția noastră de învățământ contribuie la solidificarea acestei laturi a personalității tinerei generații, chiar dacă în această perioadă au fost mai rare. Elevii noștri au avut acces la locuri spectaculoase din România: Vulcanii Noroioși, munții Retezat, munții Bucegi, munții Apuseni, Cheile Nerei, Delta Dunării, Cazanele Dunării, mănăstirile din Moldova și Bucovina etc., sunt doar câteva locuri pe care copiii noștri le-au văzut, înainte să-și judece nedrept propria țară.

E nevoie de ajutorul părinților în acest sens și ne bucurăm să vedem la copiii noștri contribuția educației de acasă. Pentru că, așa cum se știe, un copil învață ceea ce cred, ceea ce spun și fac părinții. Familia are un rol la fel de important ca societatea. Există trei principii de bază, prin care familia îi poate determina pe cei mici să se atașeze de locul în care trăiesc: exemplul pozitiv, respectul față de tradiții, obiceiuri și religie, și, nu în ultimul rând, implicare în acțiunile comunității.

Poate, dacă toți încercăm să facem mai mult, vom reuși să-i facem pe copiii noștri să se simtă confortabil în țara lor și România va opri exportul tinerilor intelectuali.

1 Decembrie are o simbolistică aparte în sufletele noastre de români și constituie un punct de plecare și un reper pentru înțelegerea și însușirea conceptului de românism în educația tinerei generații. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești se aliniază acestui demers  de sensibilizare a sufletului copiilor noștri în direcția insuflării timpurie a valorilor autentice ale culturii române. O sinteză a activităților derulate de echipa școlii în prag de 1 Decembrie este prezentată mai jos:


Soare Cristina-Elena – grupa mijlocie grădiniță

Popa Claudia-Georgeta – grupa mare grădiniță

Marin Ioana – clasa pregătitoare A

Petrache Vicenția – clasa pregătitoare C

Zamfira Iulia-Luiza – clasa pregătitoare E

Avram Laura-Mădălina – clasa pregătitoare G

Dincă Nicoleta-Adelina – clasa pregătitoare G

Stoica Nicoleta-Gabriela – clasa I A

Ștefan Veronica-Marinela – clasa I B

Matei Andreea-Mihaela – clasa I C

Vișan Niculina-Ionica – clasa a II-a A

Băbuși Mariana Mădălina – clasa a III-a A

Langa Cristina Liliana – clasa a III-a C

Pantazeanu Lavinia – clasa a III-a E

Neacșu Mirela – clasa a IV-a A

Soare Daniela-Valentina – clasa a IV-a C

Zamfir Florentina-Nicoleta – clasa a IV-a E

Nicolae Cosmina, elev, clasa a VIII-a C – Asta-i România!