3 iunie 2021 – Majoratul lui Piky


În data de 3 iunie 2021 s-au împlinit 18 ani de când a apărut Piky, mascota SC Apa Canal 2000 SA Pitești, marcă înregistrată la OSIM.



   Piky este un personaj simpatic, vesel si pus pe fapte bune, de forma unei picături de apa, si a dat numele programului educațional pe care societatea îl desfășoară din anul 2003 sub motto-ul:

Apa inseamna viata, pretuiti-o si nu o risipiti!

   Piky militează pentru folosirea rațională a apei si pentru un mediu curat, programul educațional având drept scop educarea copiilor în ceea ce privește rolul și importanța apei, protejarea mediului inconjurător, respectul pentru natura.

   Cu aceasta ocazie, sub genericul „Majoratul lui Piky”, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești a desfășurat activități educaționale despre apă și mediul înconjurător, în săptămâna 31 mai – 4 iunie 2021.