Începând cu anul 2017, Ministerul Educației Naționale susține proiectul educațional al Federației Internaționale a Comunităților Educative (FICE) – secțiunea România „Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”.
Din anul 2011, World Women Summit Fundation Geneva, partenerul FICE România în direcția prevenirii oricăror forme de abuz sau neglijare a copilului, a stabilit cadrul de acțiune al acestei ample campanii, propunând teme care, cel puțin în România, au avut un impact deosebit asupra populației școlare, cadrelor didactice, celoralți specialiști în domeniul educației.
Aflată în România la cea de-a VI-a ediție, Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor se va desfășura, ca și în anii trecuți, în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 01-19.11.2018.
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești susține și participă la acest proiect național, prin organizarea de acțiuni de implicare a elevilor și cadrelor didactice în prevenirea abuzului, inclusiv a bullying-ului, neglijării fizice și emoționale, abandonului și absenteismului școlar, consumului de droguri, traficului de persoane, etc.
Detalii despre proiect găsiți aici