foto: Gheorghe Costache
“Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară” spunea cândva poetul nostru național, Mihai Eminescu. Anul acesta este Anul Centenarului Marii Uniri, prilej de rememorare a trecutului nostru național și de privire cu speranță înainte. Cinstind trecutul, ne conturăm viitorul, un viitor luminos, demn și al tuturor posibilităților. Desigur, nu numai astăzi trebuie să ne simțim patrioți, ci zi de zi, lucrând, visând la o țară mai bună și devenind vrednici de a fi urmașii celor pe care azi îi numim “eroi”. “Patriotismul nu înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru, nu înseamnă pretenția de a fi cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic” scria și Sadoveanu, amintindu-ne astăzi să continuăm să credem în puterea noastră, în năzuințele pe care le avem, toate- în scopul devenirii noastre colective. Școala Gimnaziala “Mihai Eminescu”, Pitești, a înălțat astăzi, în așteptarea noului an școlar, o mulțime de speranțe legate de viitorul României, alături de cel mai mare drapel din județul nostru. Micii școlari, trecând pe lângă catarg, nu vor avea cum să uite că au de ce să fie mândri de țara lor…