Am plecat să colindăm… Tradiţie şi sărbătoare la şcoala noastră

Sărbătorile de iarnă au reprezentat pentru membrii corului școlii noastre, coordonat anul acesta de doamna profesoară Marilena Chircioagă, o perioadă de activitate intensă, prin care au fost reafirmate valorile Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”: prețuirea culturii, a tradiției care individualizează spiritualitatea românească, a frumosului.



Elevi din corul școlii ne povestesc:

Am pornit pe drumul colindelor, respectând tradiții și obiceiuri românești. După multe ore de repetiții, ziua cea mare a sosit. Nerăbdători, emoționați de ocazia de a cânta bucuria Nașterii Domnului, dar și de a purta portul popular, am susținut concerte la Primaria Municipiului Pitești, la Inspectoratul Școlar Județean Argeș, la diverse instituții de stat (Institutul Pomicol din Mărăcineni) sau private (Banca Transilvania), trusturi de presă locale (Curier TV).

Iarina COACĂ, clasa a VIII-a B



Am colindat în școala noastră, unde profesorii ne-au aplaudat cu căldură. Nu vom uita lacrimile de emoție ale dascălilor noștri, bucuria pe care le-am adus-o în această frumoasă perioadă a sărbătorilor de iarnă.

Paula CREMENESCU, clasa a VII-a D

Ca o încununare a muncii noastre, ultima apariție a corului a fost la evenimentul local parte a programului național Cantus Mundi, ce a avut loc la Sala Lumina a Centrului Cultural Județean Argeș.

Ioana TOROABĂ, Clasa a VIII-a A



Ne bucurăm că am avut ocazia să ne exprimăm prin colind, îmbrățișare caldă și duioasă sub formă artistică a cântecului, aprecierea pentru valorile reale, tradiționale, ale poporului nostru.