Concursul Județean de Creație Literară și Plastică ,,Mihai Eminescu” – lucrări premiate la secțiunile de creație plastică



Organizat sub aripa ocrotitoare a poetului național, Concursul de Creație Literară și Plastică „Mihai Eminescu” a ajuns la a XXIII-a ediție, prilejuind întâlnirea, în sâmbăta de 16 decembrie 2023, a trei sute de copii din tot județul Argeș, care au venit la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” însuflețiți de bucuria de a scrie poezie, proză, de a picta, de a crea. Iată cum școala noastră a reunit sub semnul talentului și al frumosului copii care ies din cotidianul digitalizat și prozaic, arătând lumii că tinerii sunt talentați, creativi și  deosebiți.

Într-o atmosferă strălucitoare și elegantă, holul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești găzduiește o expoziție impresionantă a lucrărilor plastice care au fost premiate de un juriu alcătuit din  membri de specialitate.

Dar știm cu toții, organizatori, cadre didactice, părinți, elevi, că a participa la un astfel de moment al creației, este un câștig care trece dincolo de orice premiu. Acele ore în care copiii s-au așezat în fața foii albe, au citit poezia lui Eminescu și au pornit povestea sunt irepetabile și fiecare creație a lor este unică, expresie a  unei viziuni artistice pe care suntem onorați că am primit-o.