Împlinirea unui profesor
Prof. Iris TĂNĂSESCU
Ce-și poate dori mai mult un profesor de limba și literatura română? Ce poate fi o dovadă mai bună că ți-ai îndeplinit rolul, decât o seara când elevii pe care i-ai format zi de zi, timp de patru ani, te invită la un spectacol de teatru organizat de ei? Iar la spectacolul acela se joacă piese scrise de ei, regizate de ei, jucate de elevi ai școlii, copii care s-au organizat, au repetat, au reușit singuri totul! Copii care arată că l-au înțeles pe Eminescu, că-i iubesc opera și că-l poartă cu ei, dincolo de șabloane și de cuvinte repetate în zilele noastre, uneori, fără conștiință.
Iată ce bucurie are un profesor: în seara zilei de 19 ianuarie 2026, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu ” Pitești, s-a desfășurat un spectacol de teatru, în cadrul căruia s-au jucat două scurte piese, scrise de elevele Daria Ion și Daria Olariu, regizate de acestea, jucate de colegii lor.
Ideea a venit cu ocazia sărbătorii a 60 de ani de la înființarea școlii, în data de 15 ianuarie 2026,
concomitent cu Ziua Culturii Naționale și cu ziua lui Mihai Eminescu. Daria Olariu, Daria Ion au scris
texte dramatice, au alcătuit echipe de actori, au organizat scenariu, repetiții, au învățat ce înseamnă răbdarea, diplomația, lupta. Actorii și-au dovedit individualitatea, curajul, spiritul de colaborare, seriozitatea și, mai ales, talentul.
Dar cel mai bine ar fi să citiți ce au de spus cele două autoare despre demersul artistic pe care l-au creat.
Eminescu pentru mine: teatru, muzică, dans
Daria ION, clasa a VIII-a D
Autor, regizor, scenarist
Aș vrea să încep prin a spune cât de recunoscătoare și de fericită sunt pentru că am avut ocazia de a regiza o piesă de teatru. A fost șansa de a pune în scenă ceva ce părea posibil doar în imaginația mea. Momentul în care nu te mai afli în sala de repetiții, ci într-o sală plină de oameni, în care poți vedea ceea ce ai creat — rodul muncii tale și al unor oameni dragi ție — acel moment nu se compară cu nimic în lume.
La început simți că te sufoci, copleșit de emoții, dar, fără să-ți dai seama, îți apare un zâmbet larg pe față — acel zâmbet contagios pe care îl au copiii mici și pe care rar reușim să-l retrăim ca adolescenți sau ca adulți. În acel moment, alături de mine a fost doamna profesoară de română și Iris Tănăsescu, care a dat viață poveștii noastre, nu doar în rolul de narator. Îi mulțumesc profund pentru că mi-a oferit această șansă.
Pentru multă vreme, am vrut să ajung regizor de teatru sau de film. Dorința persistă, însă nu ca o direcție principală. Așadar, această mică scenetă a însemnat extrem de mult pentru mine.
Mereu mi-a plăcut arta; orice este considerat artă mă atrage și mă pasionează nespus. Cu ocazia zilei școlii și a poetului nostru preaîndrăgit, Mihai Eminescu, doamna profesoară ne-a propus să ne organizăm și să realizăm ceva memorabil și frumos pentru noi. Știam din start ce voiam să fac și știam că nu va fi ceva simplu.
Așa cum am menționat mai sus, sunt foarte pasionată de tot ceea ce înseamnă artă. De aceea, știam cu certitudine că voi integra în piesă cât mai multe elemente artistice. În final, am reușit să îmbinăm teatrul, muzica, dansul și poezia.
Înainte de a începe orice, a trebuit să adun informații despre poetul nostru. Citind articole peste articole, am observat că Mihai Eminescu se aseamănă, în anumite privințe, cu un personaj extrem de cunoscut în lumea musicalurilor: Alexander Hamilton. Ambii sunt figuri emblematice ale culturii naționale, oameni care au marcat profund identitatea unui popor prin forța ideilor lor, prin ambiție și prin dorința de a se afirma într-o lume adesea potrivnică.
Musicalul Hamilton a reprezentat o importantă sursă de inspirație pentru proiectul nostru, atât prin modul inovator de a spune o poveste istorică, cât și prin îmbinarea modernă dintre muzică, text și interpretare scenică. Hamilton îl reflectă pe Eminescu prin geniul său creator, Eliza Hamilton poate fi pusă în corespondență cu Veronica Micle, ambele fiind figuri feminine esențiale care oferă sprijin și iubire, iar Aaron Burr poate fi asociat cu Ioan Slavici, prin relația tensionată aflată la granița dintre prietenie și neînțelegere.
Formarea echipei a fost un amestec de stres și entuziasm pur. Sunt extrem de mândră de toți și le mulțumesc nespus. Citind Amintiri de Ioan Slavici și văzând cu câtă dragoste și admirație vorbește acesta despre Mihai Eminescu, am știut că pentru a reda prietenia dintre ei, aveam nevoie de o legătură reală dincolo de scenă. Astfel, Luca Dumitrescu și Mihnea Nicolae (8A) au fost alegerea perfectă. Deși a fost prima lor experiență, m-au impresionat încă de la prima repetiție.
Distribuția nu ar fi fost completă fără Ioana Anton (8D), care a fost Veronica mea ideală. Prin interpretarea ei, a reușit să aducă la viață acea sensibilitate și forță feminină pe care o căutam. Mai mult decât atât, ea a fost cea care mi-a oferit posibilitatea de a integra arta musicalului în acest proiect.
Momentele artistice au căpătat o profunzime aparte datorită coregrafiilor. Anastasia Voicu și Andra Luță (6F) au creat un tablou vizual deosebit cu ajutorul evantaielor albe, care pentru mine au simbolizat scrisorile purtate de vânt între cei doi îndrăgostiți. Un punct culminant a fost momentul realizat de Mădălina Crețu (8B). Sportivă cu o experiență de peste șase ani la ACS Athletic Dance, Mădălina a creat singură o coregrafie de dans acrobatic care a simbolizat însăși corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle — o transpunere fizică a cuvintelor și a dorului.
Dincolo de scenă, succesul s-a datorat muncii Raisei Ion (8D). Ea a fost pilonul nostru de sprijin, ocupându-se cu multă dăruire de coafuri, machiaj și recuzită, oferind întregii piese un aspect profesionist.
Privind în urmă, acest proiect a fost dovada că, atunci când pasiunea întâlnește echipa potrivită, magia se întâmplă. Această experiență mi-a reconfirmat dragostea pentru regie și pentru puterea artei de a uni oameni.
Nu aș putea încheia fără a adresa mulțumiri speciale tuturor profesorilor noștri de la clasă. Le suntem profund recunoscători pentru înțelegerea de a ne permite să lipsim uneori de la ore pentru a merge la repetiții. Sprijinul dumneavoastră ne-a oferit timpul necesar pentru a transforma acest vis în realitate.
Vă mulțumesc tuturor pentru că ați crezut în viziunea noastră!
Luceafărul printre măstile prezentului: un dialog peste veacuri
Daria OLARIU, clasa a VIII-a D
Autor, regizor, scenarist
Învelitӑ în tӑcerea albӑ a serii de 19 ianuarie, şcoala noastrӑ pӑrea sӑ respire printr-o luminӑ aurie, ca o promisiune fӑcutӑ gerului de afarӑ. Deşi iarna îşi aşternuse stӑpânirea peste oras, dincolo de ferestrele şcolii noastre se simţea o cӑldurӑ protectoare, un freamӑt care prinsese viaţӑ atunci cand sufletele ni s-au unit pentru a aduce prinos de iubire aniversӑrii poetului Mihai Eminescu.
Mai poate ecoul unui vers de demult sӑ pӑtrundӑ prin zidurile de sticlӑ ale prezentului şi sӑ atingӑ inimile ascunse în spatele ecranelor reci? Din aceastӑ nelinişte s-a nӑscut o idee de a-l readuce pe Mihai Eminescu, pe „Luceafărul poeziei românești”, printre noi- nu ca pe o efigie de marmurӑ, ci ca prezenţӑ caldӑ, capabilӑ sӑ ne tӑmӑduiascӑ zbuciumul și să ne oglindească visӑrile.
Întreaga idee a pornit de la o dorință profundă: aceea de a demonstra că esența lui Eminescu nu are sfârșit și că „dorul” sau dăinuie, neschimbat, indiferent de secolul ales. Pentru a da viață acestui dialog peste veacuri, am ales cu grijă fiecare „chip” al clasei născocite, cӑutând acele tipologii care să vibreze în contact cu geniul. Lucian Burdușa a fost un Eminescu magistral, care i-a îndrumat pe elevi către cufundarea în poezie pentru a-i vedea cu adevărat esența. Maria Ianotescu a oferit rolului Doiniței o eleganță plină de farmec și distincție, în timp ce Dariela Enescu, în chipul Mariei, a adus acea aură de visare poetică. Anastasia Pîrvu a fost Ileana – o prezență tăcută, aidoma unei melancolii ce își tӑinuieşte profunzimea până la prima notă muzicală.
Eu, Daria Olariu, în rolul Ioanei, am încercat să surprind rigoarea „tocilarei” clasei, cea care caută în cărţi drumul spre înțelegere. Mihai Ionescu, în rolul lui Codruț, a fost vedeta serii, căci a surprins cu o naturalețe aparte contrastul cu lumea contemporană, aducând acel spirit ludic și, totodată, pământean, ce făcea ca lumina poetului să pară mai descifrabilă pentru elevii de vârsta noastră.
Drumul nostru a fost o călătorie spre noi înșine. Repetițiile nu au fost doar exerciții de memorie, ci clipe de trăire autentică, unde greșelile se preschimbau în hohote de râs cristalin, topind oboseala în pasiune.
I-am întâmpinat pe oaspeţi ca pe nişte cӑlӑtori veniţi sӑ se adӑposteascӑ la un foc de cuvinte. În timp ce le uram bun-venit, simţeam sub degete încӑ febra creaţiei, cӑci întreaga seara fusese, pentru mine, un exerciţiu de răbdare şi devotament: eu am fost cea care urzise, cu migala unui bijutier, firul invizibil al scenariului, transformând tӑcearea în emoţie şi gândul în spectacol. Tot mâna mea purtase peniţa pe mӑtasea invitaţiilor, acolo unde nu am aşternut doar nume, ci fragmente de luminӑ, dorind ca fiecare literӑ scrisӑ cu drag sӑ fie o poartӑ deschisӑ spre acest vis.
Sӑ-i vӑd pe toţi acolo, adunaţi sub acoperişul gândului meu, a fost clipa în care am înţeles cӑ frumosul este singura forţӑ capabilӑ sӑ transforme gerul într-o primӑvarӑ a spiritului. Pe scenă, emoțiile au dispărut. Ne-am intrat toți în roluri și l-am simțit pe Eminescu privindu-ne, însă nu mӑ refer la actorul nostru, ci chiar la poet, care parcă ne-a vizitat si ne-a privit dintr-un colţ, fiind mândru că numele său, însoțit de numeroase versuri care au devenit pӑrţi din inimile românilor, dăinuie peste timpuri. Apogeul acestei stӑri de grație s-a revelat în acordurile finale, când vocea Ilenei a străbătut tăcerea din sala de clasă, interpretând ,,Pe lângӑ plopii fara soț”. Acel moment nu a marcat doar sfârșitul scenetei, numită ,,Dor peste veacuri”, ci o revelație a spiritului, în care efemerul clipei noastre s-a împletit cu eternitatea eminesciană. Am părăsit scena cu sufletele primenite, purtând cu noi certitudinea că Mihai Eminescu nu se studiază, ci se trӑiește ca o taină a culturii noastre.
Aceastӑ împlinire nu ar fi fost posibilӑ fӑrӑ sprijinul celor care au hrӑnit viziunea noastrӑ. Gândurile noastre de recunoştinţӑ se îndreaptӑ cӑtre doamna profesoarӑ de limba românӑ, Tӑnӑsescu Iris, a cӑrei susţinere a fost scânteia ce ne-a insuflat curajul de a ne implica cu trup si suflet. Un gând de mulţumire îi transmitem şi domnului director, totodatӑ profesorul nostru de matematicӑ, Haiducu Marian, pentru înţelepciunea cu care ne-a îndemnat sӑ ne implicӑm în activitӑţile dedicate şcolii noastre şi pentru sprijinul oferit în acest demers. Mulţumim, de asemenea, tuturor profesorilor pentru oferirea rӑgazului necesar pregӑtirilor şi pentru prezenţa lor, prin care au sfinţit momentul de comuniune spiritual prin artă. Nu în ultimul rând, le mulţumesc colegilor mei pentru pasiunea investitӑ în fiecare gest şi replicӑ şi pentru dorinţa de a-mi fi alӑturi în procesul fӑuririi acestui moment special.
Dincolo de replicile învațate și de laudele primite pentru interpretarea rolurilor, regizare și realizarea scenariului pentru colegii mei, am simțit ceva nou… Am rămas toți niște „tinere vlăstare” care au înțeles că poeziile lui Eminescu sunt fragmente ale singurei oglinzi în care timpul stă pe loc, lasând nemurirea sub pecetea imediatului.
