
În Amfiteatrul „Eminescu” al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești a avut loc în data de 12.02.2026 premierea elevilor școlii care au obținut premii la Concursul Județean de Creație Literară și Plastică „Mihai Eminescu”, ediția a XXV-a. Concursul, desfășurat pe 13.12.2025, a făcut parte din programul de activități dedicate sărbătoririi a 60 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”. Cu ocazia festivității de premiere, au fost deschide activitățile dedicate Zilei Naționale a Lecturii, din 15 februarie 2026.
La ediția de anul acesta a concursului au participat peste 350 de elevi din tot județul și au fost oferite premii conform regulamentului, pe secțiuni: Creație plastică, Poezie, Proză. Elevii școlii au obținut 30 de premii la cele trei secțiuni și trei niveluri de vârstă și au fost premiați cu diplome și cărți oferite de Editura Paralela 45. Asociația Părinților Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești a oferit, de asemenea, două premii speciale în bani, Premiul „Elena Marin” și Premiul „Mihai Eminescu”.

Participarea la un concurs de creație literară și plastică le oferă elevilor oportunitatea de a-și contura individualitatea și de a-și exprima viziunea față de lume, urmând calea valorilor eminesciene promovate de școala noastră: cultură, adevăr, cunoaștere și aspirație spre ideal.
Ajuns la a XXV-a ediție, concursul a devenit o tradiție care face parte din cultura organizațională a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, această continuitate dovedind viziune educațională, fidelitate față de valori și încredere în puterea formativă a artei a unei școli care nu transmite doar cunoștințe, ci formează conștiințe creative.
Suntem mândri de elevii noștri, le promovăm talentul și le urăm: „Să vă fie arta drum, cuvântul aripă și imaginația destin!”
