Sub impulsul gândurilor



Anotimp autumnal și auriu care sugerează declinul întregii naturi și nu numai!

Înregistrăm cu tristețe un alt moment dureros pentru toți – plecarea inopinată a profesoarei de limbă engleză, Natașa Postelnicu, fost cadru didactic al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, Pitești.

A părăsit scena vieții însoțită de frunzele toamnei și de lumina liniștită a soarelui prietenos, amintindu-ne că, în scurta noastră viață, suntem doar trecători. Trecători și firavi precum un fulg de zăpadă.

Încercăm să rezistăm, trecem peste fiecare seism al vieții, luptăm, dar, din păcate, suntem sensibili și fiecare întâmplare ne marchează. Probabil așa s-a întâmplat și cu profesoara Natașa Postelnicu.

A fost o fire energică, optimistă, o bună colegă de cancelarie care privea cu înțelegere oamenii. Întotdeauna apropiată de elevi, știa să îi încurajeze în activitatea lor! Păstra o frumoasă relație cu toate persoanele, cadre didactice și părinți.

Încerca să privească demn obstacolele pe care viața i le ridica și trecea dreaptă și sigură pe un drum pe care era nevoită să îl accepte.

Devotamentul familial, fermitatea, voința, dragostea pentru profesie, sunt câteva trăsături care îi definesc personalitatea.

Își respecta profesia, încerca că îi atragă pe elevi spre studiul obiectului pe care îl preda-limba engleză, își iubea familia, privea cu încredere spre nepotul, fiul și soțul care îi erau aproape.

Durerea prin care a trecut, prin pierderea părinților și a soțului, i-a slăbit rezistența morală și fizică, deși a luptat și a încercat să pară un om tare.

Suntem țesuți din gânduri, idealuri, ambiții și speranțe și, de multe ori, nu avem timp să ne bucurăm de toate împlinirile.

Pentru că viața noastră este un vis în care lumina și întunericul își dispută întâietatea, iar noi suntem nevoiți să trecem spre neant.

Nu știm care vor fi fost gândurile care au frământat-o pe Natașa Postelnicu, dar ne gândim cu regret la imaginea ei,  pe care într-o viață trecătoare dominată de suișuri și de coborâșuri încercăm să o păstrăm dreaptă, vie și luminoasă!

Prof. Renate Alexe

Septembrie 2021