Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești, în colaborare cu Grupul Editorial ART, organizează, în perioada 27-28 februarie 2020, sub egida
„Sărbătoarea Arthur – Întâlnire cu literatura”
o serie de activități dedicate Programului Cultural „România citește”
- târgul de carte Arthur;
- tombola cu premii în cărţi pentru elevii participanţi la târgul Arthur;
- reduceri personalizate pentru elevi;
- podcastul Care-i faza cu cititul;
- cursuri de lectură performativă pentru copii;
- întâlniri ale elevilor și profesorilor cu autori din portofoliul Arthur.
Avem ocazia prețioasă de a ne întâlni cu două scriitoare dedicate atât celor mici, cât și celor (mai) mari dintre noi: ADINA POPESCU și IOANA NICOLAIE.
Pe Adina Popescu, cititorii o pot cunoaște din articolele sale din „Dilema veche” sau filmele documentare pe care le realizează, în timp ce copiii s-au plimbat pe Calea Moșilor sau poate i-au cunoscut pe Pricolici, Todosia sau zmeul Tase, locuitori ai trilogiei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, prin intermediul acesteia. De asemenea, micii noștri autori ai revistei „Aripi” ar putea participa la concursul de creație literară și plastică, organizat de Editura Arthur, în cadrul revistei „Ordinul povestitorilor”, coordonată tot de Adina Popescu.
Ioana Nicolaie se adresează sensibilității cititorilor prin romanele sale cu note autobiografice, fluide și profund poetice: „Pelinul Negru”, „Cartea Reghinei” și volumul de poezii „Lomografii”. Ioana Nicolaie este creatoarea fabulosului univers din „Ferbonia” și „Vertijia”, unde micii cititori au luat parte neînfricați la misiuni alături de Luvia, Fil și misteriosul animăluț Piper. Copiii s-au împrietenit și cu simpaticele ei personaje, precum ariciul Arik și spionul Kme.
Aplecându-se asupra minților creative ale copiilor, pe care le-au modelat în spiritul libertății, Ioana Nicolaie și Adina Popescu au organizat ateliere în cadrul taberelor de creație ale Editurii Arthur, „Locuiește în poveste”. Acestea s-au materializat prin publicarea anuală a volumelor colective de juniori, precedate de cele ale seniorilor, din colecția „Cărțile mele”. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești se bucură a fi gazda acestui eveniment cultural, menit să apropie copiii de literatura contemporană, să le trezească atât plăcerea de a citi și de a plonja în fantezie, cât și provocarea de a scrie la rândul lor, depășind normele școlărești.
Sarbatoarea-Arthur-v1Un eveniment organizat și promovat de colectivele redacționale ale revistei ARIPI și site-ului oficial https://scoala11.eu al Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești.