La nivelul unității de învățământ există patru mari simboluri: statuia marelui poet național și universal, Mihai Eminescu – patronul nostru spiritual, revista școlii ,,Aripi”, pictura murală aparținând doamnei prof. Elena Zavulovici, artist contemporan, fost cadru didactic al școlii, și drapelul național, amplasat în 2016 în curtea interioară.
1. Statuia marelui poet național Mihai Eminescu a fost executată de sculptorul argeșean Vasile Rizeanu și a fost plastă în anul 2001 în parcul școlii, în dreapta intrării principale. La umbra teilor, în ultimii ani luminată pe timp de noapte, oferă trecătorilor prin fața scolii, un aer de poezie.
2. Revista ,,Aripi” a Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Pitești, cu primul număr apărut în 1969, este cea mai longevivă revistă școlară din Pitești. Regimul comunist i-a interzis apariția înainte de revoluție, urmând ca după 1990 să apară într-o ediție nouă, alături de suplimentul său literar ,,Arcade”. Ani la rând, colective redacționale de elevi si cadre didactice, duc mai departe spiritul literar și jurnalistic. În ultimii ani apare în condiții grafice deosebite, color în câteva exemplare de protocol. Revista este de ani buni în fruntea clasamentelor județene și naționale în concursurile revistelor de specialitate.
3. Pictura, din unele săli de clasă, este o pată de culoare aparte în designul interior al școlii. Amfiteatrul ,,Mihai Eminescu” este pictat cu motive din opera marelui poet național. Amfiteatrul ,,Anotimpurile” scoate în evidență temporalitatea. Fostul cabinet de religie, astăzi clasă pregătitoare, este pictat cu teme biblice, precum ,,Lăsați copiii să vină la mine”. Pictura de pe holul scării interioare a cadrelor didactice face trimitere către spațialitate. În ultimii ani, cu ajutorul artistei ce le-a dat viață, am recondiționat o parte din picturi, afectate de trecerea timpului. Operele de artă sunt originale și unice în unitățile de învățământ argeșene.
4. Un al patrulea simbol a prins contur în ultimii ani – drapelul nostru național, în dimensiuni mari (6m/6m), amplasat în curtea interioară a școlii, probabil unul din cele mai mari existente la nivel național.